miercuri, 23 aprilie 2014

Au nevoie copiii de suplimente alimentare?

Publicat de danyrolux la 4/23/2014 09:17:00 a.m.

O dietă echilibrată ajută pe oricine să îşi menţină o stare de sănătate bună, iar acest lucru este cu atât mai important în fazele de creştere şi dezvoltare, cum ar fi în copilărie sau în timpul sarcinii. O dietă echilibrată conţine toate substanţele nutritive importante, care sunt esenţiale pentru organism. 

O dietă echilibrată conţine toate substanţele nutritive importante, care sunt esenţiale pentru organism. Cu toate acestea, pentru un părinte, poate fi destul de dificil să hotărască ce anume este bun pentru un copilul lui. “Copilul meu primeşte din alimentaţie suficiente vitamine?”, “ În ce fel de alimente pot găsi omega 3?” Acestea sunt întrebări ale unor părinţi preocupaţi. Lăsaţi-mă să vă spun cum anume gestionez aceste probleme din punctul de vedere al unui pediatru.

În zilele de astăzi, copiii şi familiile lor duc de cele mai multe ori o viaţă stresantă. Atât activitatea şcolară, cât şi petrecerea timpului liber implică nu numai copilul, dar şi pe ceilalţi membri ai familiei şi, în ciuda faptului că toţi părinţii se străduiesc cât pot de tare, uneori este dificil să oferi mese echilibrate şi gustări sănătoase sau fructe între mese. Părinţii care sunt capabili să facă acest lucru merită sincere felicitări. Pentru aceia îngrijoraţi că cei mici ar putea avea nevoie de substanţe nutritive suplimentare, le pot administra suplimente pentru perioade mai lungi sau mai scurte. Suplimentarea poate fi folosită ca să vă asiguraţi că primesc toate substanţele nutritive necesare pentru o dezvoltare şi o creştere sănătoasă.

O altă problemă apare atunci când copiii nu doresc să mănânce tot ceea ce părinţii lor le oferă. Acest lucru ar putea duce la frustrare şi îngrijorare. Marea majoritate a copiilor au perioade în care mănâncă ceea ce au nevoie şi perioade în care refuză să mănânce. De obicei sunt de scurtă durată, iar suplimentarea cu substanţe nutritive poate fi o alternativă mult mai bună decât discuţiile aprinse din timpul mesei.

Pentru copiii care nu mănâncă peşte de câteva ori pe săptămână, suplimentarea cu ulei omega 3 trebuie luată în considerare. S-a dovedit că omega 3 este foarte important pentru dezvoltarea creierului, precum şi a funcţiilor cognitive. Administrarea de ulei omega 3 este recomandată şi în perioada anilor de şcoală.

Vitamina D este importantă atât pentru creşterea oaselor, cât şi pentru metabolism în general. Toamna şi iarna, atunci când expunerea la soare este limitată, nivelul vitaminei D poate scădea. Copiii supraponderali au adesea un nivel scăzut de vitamina D. Prin urmare, aportul suplimentar de vitamina D este benefic în anotimpul rece, când zilele sunt mai scurte şi, mai ales, pentru copiii supraponderali.

Atunci când copiii merg la şcoală, multe familii se confruntă cu gripa şi răceala. Vitaminele şi mineralele, cum ar fi vitaminele C, E şi zincul întăresc sistemul imunitar şi ajută organismul să rămână sănătos.

În cele din urmă, este important să ne reamintim faptul că nici măcar suplimentarea cu nutrienţi nu poate înlocui un regim alimentar variat şi echilibrat. Este important ca părinţii să planifice şi să pregătească mese sănătoase acasă pentru ei şi copiii lor, întrucât această activitate va avea un impact benefic asupra sănătăţii familieli lor.


Profesor Claude Marcus, MD, PhD
Divizia de Pediatrie şi Divizia de Endocrinologie, Diabet şi Metabolism,
Institutul Karolinska şi Spitalul Universitar Karolinska

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

Oriflame Focsani - Cristina Stefan Copyright © 2013 Design by Danyrolux